Change Architects

Eu pot! Acum poți și tu!

Martie 2020

În această perioadă ne uităm, poate mai mult ca niciodată, în interior și reflectăm. Luna aceasta am ales să vă transmitem un mesaj de speranță, vindecare și acțiune.

 

"Every storm runs out of rain." ~ Maya Angelou

Super Eroinele din spatele catedrei ecranului 

Potrivit UNESCO în momentul de față peste 80% din elevii din întreaga lume nu mai merg la școala, această realitate ne provoacă să colaboram, să fim creativi și să găsim solutii inovative rapide. Pe lângă sănătate și economie, educație este unul din domeniile cele mai afectate de acestă pandemie. Super Eroinele noastre au înlocuit catedra cu biroul de acasă, tabla cu ecranul calculatorului și creta cu tastatura. Regulile jocului s-au schimbat peste noapte iar dacă la început am privit acest joc cu oarecare teamă pentru că nu știm regulile acum începe să ne placă și să experimentă. Iată ce lucruri noi au descoperit Super Eroinele noastre în acestă perioadă:

 

”Noua perioada m-a făcut să îmi folosesc energia într-un mod plăcut și mai ales constructiv. Am descoperit noi platforme colaborative unde elevii mei au învățat că pot primi informația într-un mod atât de antrenant și variat. Am descoperit resurse multiple puse la dispoziție în acest moment gratuit de diverse instituții și organizații. Comunicând cu elevii, colegii partenerii de proiect, am reușit să ne continuam activitatea într-o maniera nouă, am reflectat mai mult la cuvintele curaj, acceptare, iubire, speranța și concluzia a fost că prezentul este cel mai important, talentul de a te bucura de fiecare clipa are legătură cu cât de creativi ne dăm voie să fim. Varietatea de cursuri gratuite on line m-a ajutat să aduc un plus dezvoltării personale, pe care să o împărtășesc cu drag celor din preajma mea. Am să închei cu răspunsul la întrebarea ce ai învățat în ultimul timp, adresata elevilor mei. ,,Să prețuim mai mult ce avem! " - Tatiana Cristian - Școala Gimnazială din Gologanul, Vrancea

 

”Zilele astea pentru mine au reprezentat în primul rand, o confirmare a motto-ului meu de la prof.inov.,,Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi in lume". Această perioadă, parcă ne-a dat un reset și ne-a obligat să căutam în interiorul nostru tot ceea ce am stocat pâna acum (mental și sufletește) și ne-a pus în situația de-a ne reinventa. Ce-am invatat? Că, mai ales când lucrezi cu școlari mici, trebuie să-ți treci informațiile prin suflet. Să transmiți echilibru: în ceea ce oferi și în ceea ce ceri. Să alternezi materialele pentru minte, cu cele pentru suflet (cântecele, fița, jocuri, invenții). Să nu uităm că și părintii sunt parteneri în educație și că, ei chiar ne sustin. Să ținem cont de faptul că, asa cum spune și All Grow, creștem/învățăm cu toții. Nu suntem deținătorii adevărului, e necesar să acceptăm că și copiii ne oferă adevărate lecții. În perioada aceasta, împreună cu Cercetașii mei am folosit grupul clasei pentru a ne face fiecare zi cât mai frumoasă. Ne începem fiecare dimineață cu un salut, completat de o imagine sugestivă. Apoi continuam cu jocuri, muzică și în funcție de starea copiilor/ părinților postez și partea de informații/ exerciții. Am devenit ca o familie (nu ca inainte de izolare n-ar fi fost așa): ne urăm Noapte bună, unii chiar ne citesc povestea de seara sau ne spun o rugăciune. Am învățat să confecționăm bentițe, să plantăm flori, să văruim copaci, să preparăm brioșe sau bomboane bio. Toate acestea sugerate de părinți, copii. Ca o concluzie, aș spune că, în orice rău, există și o parte frumoasă. Depinde de fiecare dintre noi să o vedem.” Achiței Marinica, Școala Primară Vasile Conta din Iași

 

”Câteodată viața așează semaforul pe Roșu, am zice noi.  Acesta a fost și primul gând, imediat ce am aflat că vom întrerupe cursurile, dar de fapt am descoperit că ceea ce părea a fi o barieră, a devenit o oportunitate. În această perioadă am acceptat provocări și această alegere m-a facut să  descopăr  cât motivație se ascunde în  noi, că  acceptând provocări, ne dezvoltăm minunat.  Am descoperit mulți oameni grozavi care încearcă să înțeleagă nevoile copiilor în această vreme și sunt recunoscătoare pentru aceasta . Da, am învățat să mă provoc, să culeg frumosul, să descopăr  cât de geniali sunt elevii mei, întrucât m-au salvat când eram blocată în zona online. Am învățat că orice provocare aduce cu ea un nou context de învățare. Mulțumesc! Am reînvatat minunată valoare a lui " Multumesc"! În această perioadă în care suntem oarecum izolați de ceilalți e important să  spun multumesc celor care au curajul să răspundă invitațiilor mele- copii, părinți, comunitate.” Cristina Barbosu-Ene, Școala Gimnazială Sihlea din Vrancea

Provocarea Super Eroilor

Activitățile online cu Super Eroi

 

EMOJI


Atunci când facem activități online este important să creem oportunități pentru toți elevii să se exprime. Folosirea Emoji este o metodă familiară elevilor ce poate fi folosită cu succes pentru a lua pulsul grupului. Activitatea poate fi făcută cu toate emojis sau cu un set de emoji predeterminate. 

 

ZARURILE

 

Cadrul didactic are nevoie de 1 sau 2 zaruri și un set de activități predeterminate pentru fiecare număr. Cadrul didactic va arunca zarurile dintr-o mână în alta la vedere și va spune și arăta elevilor care sunt fețele de sus ale zarurilor. Acestă activitate poate fi folosită și pentru a distribui sarcini. 

 

Joc pentru Super Eroi

Acesta este un joc distractiv ce se poate juca acasă. Elevii pot învăța jocul și îl pot face acasă cu familia. 

Este nevoie doar de imaginație și minim 2 jucători. Un jucător va fi ales lider și va spune ” I SEE I SEE” iar ceilalți vor spune ”WHAT DO YOU SEE?” liderul va răspunde cu un obiect/ființă de exemplu IEPURAȘ iar ceilalți participanți vor trebui să facă ca un iepuraș până când liderul va spune iar I SEE I SEE și atunci ceilalți participanți îngheață și spun iar WHAT DO YOU SEE?” și vor primi un nou obiect/ființă să mimeze. Distracție plăcută!

Resurse pentru Super Eroi

  • Pinterest are foarte multe idei de activități creative și educative ce pot fi făcute cu elevii (vizual)
  • Platforma Ted Ed are pe langă discursuri inspiraționale și videoclipuri educaționale sortate pe materii (vizual)
  • Playworks are jocuri ce pot fi făcute de acasă (kinestezic)
  • Cărți audio gratis pentru copii pot fi ascultate pe Audible  (audio)
  • Experimente științifice ce se pot face acasă cu părinții sau la ore.(kinestezic)

Vă invităm să vă conectectați cu noi pe facebook, unde postăm zilnic articole și informații utile

 
Alătură-te comunității Change Architects pe Facebook

Dacă aveți noutăți sau informații pe care vreți să le împărtășiți cu comunitatea noastră vă rog să le trimiteți pe email la info@allgrowconsulting.com. Suntem nerăbdători să le citim.  Vă mulțumim pentru ne sunteți alături și împreună transformăm elevii în super eroi EU POT! Așteptăm cu nerăbdare întrebările, sugestiile și comentariile dumneavoastră.

 

PS: În acestă perioadă este important să colaborăm, să ne respectăm și să fim mai buni unii cu ceilalți.

Vă rugăm să respectați instrucțiunile organelor de ordine pentru ca împreună să trecem și peste acest hop! 

 

Numai bine, 

Echipa All Grow 

Whatsapp +40726158632

Share on social

Share on Facebook

Află mai multe despre noi