Lumea pregătirilor, a așteptării, a îndoielilor, a „și dacă...”-urilor, cu lumea entuziasmului, a posibilităților care încep să se așeze ca într-un joc de domino. Asta am învățat de la adolescenții care au acceptat provocarea trimisă în prima ediție de POV:ești (dacă ai ratat-o, o poți citi aici) și mi-au spus despre cum văd ei începuturile.

Vă super-mulțumesc pentru sinceritate!

În ediția de astăzi, împreună cu psiholoagele Silvia și Theodora, îți descriu începuturile văzute de adolescenții care mi-au împărtășit poveștile lor, ca să poți să-ți înțelegi mai bine propriile gânduri. Ne-am uitat la cât de rigid ne definim succesul, am dat vina pe internet și ne-am pus lentile cu ochelari mai critici.

Dacă ăsta e primul newsletter POV:ești pe care-l primești, bun-venit! Eu sunt Carina și sunt cea alături de care vei sta la povești despre cum vezi lumea în lunile următoare. Dacă n-ai apucat să răspunzi la întrebările despre început de luna asta, îți promit că vei avea ocazia să o faci pentru tema din luna decembrie. Dacă ai o poveste despre începuturi pe care vrei să mi-o împărtășești poți oricând să-mi scrii ce-ți trece prin gânduri la carina@ideoideis.ro.

începuturi cu happy end

. ... .

atunci când încep ceva pot spune că am puține emoții pentru că nu știu cum va fi, nu știu cum va evolua acel început și dacă se va termina cu happy end

Începem ca să terminăm. Sună paradoxal, dar ăsta-i adevărul pentru cei mai mulți dintre noi. Dintre cei care ne-au răspuns la întrebări sunt puțini adolescenții care se bucură de proces. Mai mulți sunt cei care își fac filme despre tot ce-ar putea să meargă prost înainte de un posibil final. Sau cât de horror ar fi să nu se termine cu happy end. De aia începuturile mari - alegerea unei cariere, o relație nouă - sperie, pe când începuturile mici al căror posibil eșec nu cântărește la fel de mult - un hobby, o carte - sunt ceva mai ușor de abordat. 

. ... .

Unele lucruri le încep fără să gândesc prea mult; simt că asta vreau să fac și încep să o fac, fără să pun presiune pe mine. De obicei așa procedez la majoritatea lucrurilor mici. În schimb, sunt alte lucruri pe care, înainte să le încep, le cântăresc foarte mult. Cu cât „rumeg" acel lucru, cu atât mai panicată, stresată și plină de frică devin.

.:

de ce?

O posibilă explicație vine din cum înțelegem ideea de succes. Când reușita înseamnă doar confirmarea așteptărilor, nu mai e mult loc pentru ca alte alternative pozitive să apară în proces.

Când începi ceva, te gândești din prima la ce rezultat vrei să obții? Cât de rigidă e imaginea succesului în mintea ta? Cât de mult loc lași unor surprize plăcute să apară, chiar dacă asta înseamnă că te vor deraia de la planul inițial? 

Dintr-un tărâm al posibilităților, începutul devine un exercițiu de control, de multe ori moștenit din discursul adulților din viața noastră. De la profii care pun 10 doar comentariilor învățate pe de rost și părinții care ne înscriu la meditații pentru facultatea pe care ei o aleg, e inevitabil să dezvoltăm înțelegerea că ce nu merge conform planului e un eșec. Și că e vina noastră dacă se întâmplă să ne depărtăm de planul inițial. Dar nu e chiar așa.

.:

cum să te uiți altfel

Oricum ai da-o, finalul a ceva ce începi acum rămâne în viitor. Și viitorul nu e inventat încă pentru nimeni. Un exemplu bun e că multe dintre joburile de acum sunt lucruri pe care nimeni nu și le imagina acum 10 ani. Unii nici acum nu înțeleg că poți să fii plătit să filmezi ce faci într-o zi și că sunt milioane de oameni care abia așteaptă să vadă cu ce te-ai mai îmbrăcat azi. 

Data viitoare când stai la marginea unui început și ți-e frică să faci primul pas pentru că nu știi dacă direcția e bună, amintește-ți că n-ai cum să pierzi ceva ce trăiești. Pune-ți în gând un rezultat la care ai vrea să ajungi, dar exersează deschiderea către căi alternative de a ajunge acolo.

în căutarea începutului perfect

:: ::

uneori simt ca mă îndrept spre ceea ce trebuie, dar dau cu bâta-n baltă fix când încep

Când nu ne paralizează gândul la finalul-care-trebuie-să-fie-doar-fericit, ne descurajează însuși începutul și senzația că mereu se poate mai bine. În loc să-ți asculți și îndeplinești nevoile din care rezultă ideea unui început, îți pui dorințele pe hold și lași loc întrebărilor fără răspuns.

Cum știi când e momentul perfect să începi ceva? Dacă era mai bine să mai aștepți, să mai faci niște planuri, să mai cântărești un pic situația? Dacă nu e cea mai bună alegere?

Ca atunci când ești pus în așteptare la telefon și-ți simți frustrările crescând cu fiecare minut în care asculți aceeași muzică plictisitoare de fundal, să tot amâni începutul poate să devină de-a dreptul enervant și să vrei să închizi de tot apelul cu nevoile tale.

.:

de ce?

Dacă paragraful de mai sus te-a făcut să te învinovățești că stai prea mult pe gânduri în loc să treci la acțiune, află că vina nu e a ta, ci a internetului. Sau, mai bine spus, a unui tipar comportamental pe care l-a introdus infinitul www. Există studii care arată că internetul, cu posibilitățile sale infinite, ne-a făcut mult mai ezitanți la a lua decizii. Cum să fie altfel când ai senzația că mereu se poate mai bine? 

De ce să începi cartea asta de care ai auzit când sigur sunt cărți mult mai interesante ascunse sub un simplu search? De ce să ieși la o întâlnire cu persoana asta interesantă când cineva mult mai mișto se află la câteva swipe-uri mai încolo? De ce să aplici pentru job-ul pe care l-ai găsit când cariera ta de vis e sigur la doar câteva anunțuri distanță?

.:

cum să te uiți altfel

Poți să-ți dai ochii peste cap, dar trebuie s-o spun: nimic nu e perfect. Așa că în loc să lași să crească frustrările și anxietățile, mai bine începi să-ți îndeplinești nevoile. Pentru că, deși nimic nu va fi perfect, ceva poate fi perfect pentru tine acum. Iar sentimentul că te-ai pus pe tine pe primul loc, în ciuda tuturor fricilor, o să-ți dea un super boost de mândrie.

:: ::

Tocmai m-am despărțit de prietenul meu și cel mai bun sentiment cu care am rămas din asta este realizarea că m-am ales, în sfârșit, pe mine.

Începe cu De ce? Întreabă-te din ce nevoi vine dorința care te împinge spre un posibil început - de creștere, de eliberare, de afirmare, de a te înțelege mai bine etc. Când vezi că-ți scade motivația, întoarce-te la întrebarea asta. E normal ca răspunsul să se schimbe în timp. Ba e chiar un motiv de bucurie - că ești un corp viu, care se transformă continuu și-și face loc să crească.

când ne rămâne doar automotivația

:. :. :.

Îmi spun mereu că pot să o fac

Începuturile sunt mult mai grele atunci când te simți singur/ă și trebuie să te bazezi doar pe automotivație. Întrebați despre depășirea fricilor dinaintea unui început, cei mai mulți dintre noi vorbim despre încurajările proprii, despre cum ne spunem și ne repetăm că putem și că va fi bine. Doar că devine greu să te păstrezi motivat/ă doar de vocea interioară care te încurajează, dacă e aceeași voce care-ți amintea acum câteva minute despre toate lucrurile care ar putea merge prost.

:. :. :.

Atunci când încep ceva, mă simt pur și simplu stăpână pe mine, dar câteodată nesigură și mă opresc. Parcă îmi piere motivația să continui.

.:

de ce?

Ne bazăm pe automotivație atunci când nu primim încurajări din afară. Când pentru cei de la care căutăm confirmare ceva care merge bine e normal și de așteptat, și doar lucrurile care nu merg conform planului sunt cele care primesc atenție. O atenție care ceartă, descurajează și care vine ca o confirmare a faptului că, de fapt, nu suntem în stare. 

:. :. :.

Nesigură pe mine deoarece mă întreb dacă sunt făcută pentru asta sau dacă voi da greș

Chiar dacă ne place să credem despre noi că nu ne pasă de ce spun alții, e total ok să te întristeze atunci când ceilalți nu-ți validează opțiunile. Ce nu e ok e să-ți pierzi încrederea de sine fără să-ți dai voie să admiți că oamenii în care ai încredere poate să contribuie la scăderea încrederii în propriile tale forțe. Chiar și atunci când vor să te ajute. 

.:

cum să te uiți altfel

Începe să te uiți cu un ochi mai critic la disponibilitatea celorlalți de a-ți fi alături. Nu spunem să-i învinovățești, doar să realizezi efectul pe care părerile lor îl au asupra ta. Și dacă i-ai pus deja la colț pe adulții din viața ta, gândește-te și la cei pe care-i consideri de partea ta - prieteni, parteneri, frați. Care le e reacția când le împărtășești planurile tale? Sunt entuziasmați sau își proiectează propriile frici pe tine? La fel, uită-te și la propriile reacții atunci când cei din jur vin cu planurile lor către tine. Începuturile sunt niște momente fragile de vulnerabilitate, destabilizate ușor de dubii și întrebări.

Dacă ai ajuns să recurgi la automotivație de frica părerilor altora, amintește-ți și că e foarte posibil ca reacțiile celorlalți să te surprindă. Dacă sunt oameni care te-au dezamăgit cu reacțiile lor în trecut, nu înseamnă că toată lumea va face la fel. Ai încredere că vei găsi și oameni care îți vor da curajul să continui sau care se vor oferi să te susțină la început.

Dacă ai ajuns aici, poți oficial să te mândrești azi cu un lucru pe care l-ai început și terminat! Sper că în proces ți-au apărut gânduri care te-au adus mai aproape de tine. Dacă îți dorești asta și pentru prietenii tăi, spune-le despre POV:ești sau, și mai bine, dă-le un forward!

^-^

Ți-a plăcut? Dă un forward prietenilor tăi.

*-*

Ai primit e-mailul de la un prieten? Înscrie-te aici pentru următoarele.