Hai să începem cu un exercițiu de încredere. Îl fac și eu alături de tine, promit. Gândește-te la când ai stat ultima oară la marginea unui început. Poate la marginea unei stânci sub care vezi doar albastrul mării. La marginea unei conversații pe care vrei de ceva timp s-o scoți din piept. La marginea unei schimbări pe care nu mai e ușor s-o ignori. La marginea unei prietenii pe care te întrebi cum s-o construiești. 

Cum se simte începutul în corp? Brațele tale vor să apuce necunoscutul sau să se strângă una-n-alta la spate? Tălpile ți s-au ridicat pe vârfuri sau poate s-au înfipt mai puternic cu călcâiele în confort? Privești cu încredere în față sau cauți cu colțurile ochilor siguranța cunoscutului?

Încep eu. Pe alocuri, pentru paragraful de mai sus, mi-au zburdat degetele pe tastatură, ca uneori să mi se ascundă, învinse, sub masă. M-am distras cu câte un mesaj, m-am întrebat dacă sunt singură în exercițiul ăsta și m-am întors cu și mai multă dorință. 

Pentru că e-mailul ăsta e începutul unui plan pe care-l avem de mult la Ideo Ideis – să auzim de la tine despre cum vezi lumea, să te ascultăm și să-ți dăm idei noi. Și pentru că ne place un pic de simbolism meta, ne-am decis ca prima conversație s-o dedicăm începuturilor.

cum o să funcționeze?

Dedicăm fiecare lună unei teme: de la sisteme cu care interacționăm în fiecare zi – școală, oraș – la structuri interioare pe care încercăm să le înțelegem – frică, curiozitate, creativitate. O dată la două săptămâni vei primi un mesaj de la noi, care să te provoace să te gândești la aspectele astea, să le chestionezi prezența și să împărtășești cu noi punctul tău de vedere.

În noiembrie, vrem să știm cum vezi începuturile, momentele astea simbolice în care sunt concentrate și frica, și entuziasmul, și curiozitatea, și prudența. Pentru că ai nevoie de un început pentru toate lucrurile care vin după.

Ia-ți 10 minute de liniște cu tine și răspunde-ne sincer (și anonim, hei) la întrebările de mai jos. Peste două săptămâni revenim către tine cu dedesubturile răspunsurilor, ca să vezi începuturile într-o lumină nouă.

Ca să intri în mood, puneți playlistul de mai sus în căști și inspiră-te și din povestea lui Vlad despre primul pas care-l face cel mai mândru:

..

.

Eram în anul I de master-actorie, participasem ca trainer la niște festivaluri pentru liceeni, și am obținut un job part-time ca profesor de teatru pentru clasele I-IV. La interviu am mințit. Am zis că am experiență în lucrul cu elevii din ciclul primar. Și m-am gândit că va fi ușor. Până când a venit prima oră.

După zece minute, cinci dintre ei se fugăreau în jurul clasei, două fetițe zbierau una la alta, doi băieți se luptau periculos de aproape de o priză, iar eu stăteam în centrul sălii și strigam disperat: Copii! Copii! Singurul gând pe care îl aveam în minte era: Doamne, habar nu am ce fac. Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că voi lucra încă 6 ani cu copii de toate vârstele, că vom crește împreună, că voi scrie o carte de piese alături de ei, că mă vor inspira în lucrarea mea de doctorat, că îmi va liniști sufletul să știu că există un lucru la care sunt bun (să fiu profesorul lor), i-aș fi râs în nas.

O concluzie la care am ajuns empiric e că acei primi pași care sunt teribil de grei sunt cei care ne construiesc, care ne schimbă de la rădăcină. Eu cred că niciodată nu ar trebui să ne fie frică să îi facem.

.

..

Vlad Bălan e actor, profesor și, mai nou, regizor de teatru. A venit prima oară la Ideo Ideis în 2008 ca parte din trupa Brainstorming București după care s-a întors ca actor, și, tot timpul, prieten. Poți să-i vezi primul pas făcut către regie mâine, de la 19:00 în spectacolul online Efecte Secundare, în cadrul FNT.

Doar pentru că-i explorare personală nu înseamnă că trebuie s-o faci pe cont propriu. Ca să aflu cum găsești curajul să te tot reinventezi cu fiecare prim pas, m-am întors către Dana Rogoz, care face lucrurile să pară ciudat de simple prin cuvintele ei pline de empatie și zâmbetul pe care nu am văzut-o să și-l dea jos vreodată de când e mentor la Festivalul și la Tabăra Ideo Ideis. De luat notițe:

..

..

cum găsești energia pentru primul pas

Orice început e însoțit de un strop în plus de speranță. Sigur că există teamă de eșec, teamă de necunoscut, dar în mod clar există și speranță. Iar eu cred că mă agăț mereu de acea speranță. Speranța de reușită, de împlinire, de fericire. Energia nu e de la bun început la cote fulminante. Dar speranța aia despre care vorbeam îmi dă suficientă energie pentru primul pas. Doar pentru prima zi a unui proiect lung și dificil. După care, în mod paradoxal, energia se multiplică pe măsură ce mă implic cu totul în ce fac. Cu cât mă arunc mai tare, cu atât parcă adun mai multe și mai multe resurse în mine, încât la finish sunt o bombă gata să explodeze.

..

..

cum nu renunți după primul pas

În mod clar nu renunț la primul pas. Asta e ceva ce am învățat în timp. Din experiență, pot să-ți spun că rareori se întâmplă ca primul pas să vină cu satisfacții. Începutul, chiar dacă se întâmplă să fie cu mare entuziasm, e cel mai adesea urmat de nesiguranță și îndoieli. Așadar, dacă după primul pas lucrurile sunt grozave, se cheamă că ai avut noroc. Și mai e ceva important. De multe ori, ceea ce pare a fi o dezamăgire poate însemna un nou început pe un drum mai bun, care te poate duce mai departe.

Învățăm asta de când suntem copii, fără să o conștientizăm. Când părinții ne zic că mergem la mare, dar în ziua plecării mașina se strică, învățăm că nu ne ajută să ne plângem și să suferim că planul pe care ni-l doream atât de mult nu se împlinește, ci să ne adaptăm noii situații. Poate că din ceea ce pare a fi inițial o ratare, un eșec, apar variante și mai bune. S-ar putea ca, rămânând acasă cu părinții, să ajungi să trăiești una dintre cele mai frumoase experiențe ale copilăriei, știu eu, punând prosoapele de plajă pe jos în sufragerie și realizând că marea e mult mai caldă decât ți-o aduceai aminte, în cadă fiind, cu colacul pe tine. De asta nu cred ca e înțelept să abandonăm planuri sau să tragem mari concluzii la primul pas.

..

..

recomandări pentru un început curajos

Împreună cu Denisa Nicolae, actriță, trainer și director al Taberei Ideo Ideis, îți strecurăm în rucsacul minții o misiune care să-ți ducă explorările mai departe de mesajul ăsta. Ca s-o duci la bun sfârșit ai nevoie de o bucată de hârtie, ceva de scris, și câteva momente de liniște cu tine. Dă-ți șansa să te pui pe gânduri și să vezi ce poți să înveți din ce iese la suprafață.

 R Ă S P U N D E   R A P I D   Ș I   L I B E R : 

Scrie 5 hobby-uri care par distractive.

Scrie 5 cursuri care par provocatoare.

Scrie 5 lucruri care par interesante, dar pe care tu, personal, nu le-ai face.

Scrie 5 calități care ar fi bune de avut.

Scrie 5 lucruri caraghioase pe care ai vrea să le încerci o dată.

Alege un lucru care a ieșit la suprafață mai sus. Reia-l. Sau cultivă-l. Sau, și mai bine, începe-l.

Înainte să-ți spun Pa! la final de newsletter, îți spun Salut!

Eu sunt Carina și sunt cea cu care vei sta la POV:ești în lunile următoare. Sunt în echipa Ideo Ideis de vreo 3 ani, după ce am ajuns prima oară la festival acum vreo 7 ani (!!) și de atunci n-am mai putut să stau departe, chiar dacă practic scriu mailul ăsta din New York. Ca să mă cunoști un pic mai bine, fur un exercițiu de la unul dintre profii mei: uite două adevăruri și o minciună – nevinovată, promit – despre mine.

Mâncarea mea preferată e untul de arahide

Alerg maratonul din New York astăzi

Am trăit în ultimele 4 luni dintr-un rucsac

Te invit să ghicești la care dintre ele îmi crește nasul. Poți să dai cu reply la mailul ăsta cu adevărurile și minciuna ta, și promit că fac și eu o încercare să te cunosc.

^-^

Ți-a plăcut? Dă un forward prietenilor tăi.

*-*

Ai primit e-mailul de la un prieten? Înscrie-te aici pentru următoarele.